Ingrediente
- 4 ouă medii
- 200 g zahăr
- 1 praf de sare
- 150 g ulei
- 150 g lapte
- 300 g făină
- 1 praf de copt
- 1 lingură esență vanilie
- 500 g prune fără sâmburi+2 linguri făină
Instructiuni
Pregatim prunele, care ideal ar fi, sa fie dulci, dar ferme, iar sâmburele sa se desprinda usor. Se spală, se șterg cu hârtie absorbanta, se taie în două, pentru a îndepărta sâmburele, apoi fiecare jumătate de prună se taie în patru, în funcție de mărimea lor. Se dau deoparte.
Se încălzește cuptorul la 180 grade.
O tavă cu diametrul de 22/33 cm se unge cu unt solid și se tapetează cu făină.
Ouăle cu un praf de sare și zahărul se mixează, până cresc în volum și se albesc.
Se adaugă uleiul în fir subțire, apoi laptele.
În compoziția obținută se încorporează făina cernuta cu praful de copt și o lingură cu esență de vanilie.
Se toarnă în tava pregătită anterior și se nivelează.
Peste bucățile de prune se pun două linguri de făină și se scutură vasul, să pătrundă făina prin toate prunele, apoi se așază deasupra, peste compoziția nivelată.
Se dă tava în cuptorul preîncălzit la 180 grade, timp de 35-40 minute.
Prăjitura se scoate din tavă, prin dubla răsturnare.
Se feliază și opțional se pudrează cu zahăr pudră.
Este o prăjitură gustoasă și ușor de pregătit, care a fost pe placul tuturor.
Comentarii