Ingrediente

Pentru blat

  • 200 g biscuiți biscoff
  • 80 g unt moale 

Crema

  • 350 g mascarpone
  • 300 g smântână pentru frișcă 30% grăsime
  • 125 g cremă biscoff
  • 1 praf de sare
  • 1-2 linguri zahăr pudră (opțional)

Glazură și decor

  • 150 g cremă biscoff topită
  • 4-5 biscuiți biscoff zdrobiți

Instructiuni

Blat

  • Pregătim o farfurie plată, pe care asezam un inel metalic de 18 cm diametru. În interior se pune folie de acetat.
  • Într-un maruntitor se pun biscuiții lotus și se macină. Peste biscuiții mărunțiți se toarnă untul moale și se amestecă bine.
  • Compoziția obținută se pune în interiorul inelului, se nivelează în strat uniform și se tasează cu ajutorul unei linguri, sau baza dreaptă a unui pahar.
  • Cat pregătim crema, blatul se dă la frigider.

Crema

  • Mascarponele și smântâna pentru frișcă, ambele reci de la frigider se mixează împreună cu crema Lotus, până obținem o cremă aerată și fermă.
  • Se adaugă zahăr pudră, dacă ne dorim o cremă mai dulce și eu am adăugat un praf de sare. Crema și-a schimbat complet gustul, după ce am adăugat sarea.
  • Se scoate blatul de la frigider și se toarnă peste el crema obținută. Se nivelează și se dă la frigider măcar 6 ore, sau peste noapte. Neavând gelatina, crema are nevoie de mai mult timp, să se întărească și să fie stabilă.

Glazură și decor

  • Cu 2-3 ore înainte de a fi feliat, se pregătește glazura. Crema Lotus (cea din borcan) se pune la încălzit pe baia de abur, iar când este moale, dar nu fierbinte, se toarnă peste crema.
  • Pentru decor se maruntesc biscuiți biscoff și cu pudra obținută se presară peste glazura moale. Se poate face o coroană pe marginea formei, sau se presară biscuiți măcinați toată suprafața, după preferința.
  • Se dă iar la frigider, până se întărește glazura.
  • Se îndepărtează inelul și folia de acetat, iar cheesecakul se feliază cu un cuțit cu lama încălzită.
  • Crema este suficient de stabilă, să nu se împrăștie în farfurie, dar nu la fel de fermă, dacă ar fi avut gelatina, însă toate rețetele studiate, nu aveau gelatina, deci nu am folosit nici eu.