Ingrediente

  • 250 g albusuri 
  • 170 g zahăr
  • 1/2 linguriță sare
  • 30 ml ulei 
  • 70 ml lapte 
  • 6 g praf de copt 
  • 190 g făină
  • 150 g mix de fructe confiate 
  • 1 lingură esență de vanilie 
  • 1 lingură cacao (optional)

Instructiuni

  • Cuptorul se pornește și se fixează la 170 grade.
  • O tavă cu diametrul de 22/20 cm se unge cu unt și se tapetează cu faină, doar pe fund, pereții lăsându-i neunși, pentru a crește prajitura uniform și să nu facă vârf.
  • Fructele confiate se pun într-un vas, se presară o lingură de făină și se amestecă, pentru a separa fructele, să nu se lipească intre ele.
  • În bolul robotului de bucătărie, sau a mixerului se pun albusurile și sarea. Se mixează, până cresc în volum, apoi se pune zahărul și se bat la viteză mare, până obținem o bezea fermă.
  • Laptele și uleiul se amestecă, turnând în fir subțire peste bezea, incorporandu-le cu mixerul la viteză cea mai mică.
  • Făină și praful de copt se cern impreuna și se adaugă în compoziția obținută, folosind o spatulă, cu mișcări ușoare.
  • La final se pun fructele confiate și se amestecă ușor.
  • Compoziția se toarnă în tava pregătită anterior, se nivelează și optional se cerne o lingură de cacao pe toată suprafața tavii, apoi cu coada unei linguri se trece prin toată compoziția pe lungime și lățime.
  • Se coace în cuptorul preîncălzit la 170 grade timp de 25-28 minute. Pentru siguranță se face testul scobitorii.
  • Se scoate tava din cuptor, iar cu ajutorul cutitului se desprinde prajitura de marginile tavii.
  • Se pune un blat de lemn peste tavă și se întoarce, astfel prajitura va cădea pe blat. Se ridică tava, apoi se așază un alt blat pe prăjitură, se întoarce iar și de această dată va fi cu fața în sus, așa cum trebuie. Se lasă 5-7 minute pe blat, apoi se transferă pe un grătar, până se răcește. Dacă folosim o tavă cu pereți detașabili, prajitura se va scoate mult mai ușor.
  • O prajitură pufoasă, deosebită ca aspect și ușor de pregătit. 
    În locul mixului de fructe confiate  se pot folosi bănuți de ciocolată, nuci, etc...