Ingrediente
- 300 ml lapte călduț
- 7 g drojdie uscată
- 30 g zahăr
- 2 ouă
- 550 g făină tip 00
- 5 g sare
- 1 linguriță coaja uscată de lămâie
- 50 g unt
În plus
- 120 g unt
- 16 lingurițe cu vârf de umplutura la alegere: cremă tartinabila cu fistic, nutella, cremă de vanilie,etc…
Instructiuni
- Într-un bol se pun laptele călduț, drojdia și zahărul. Se amestecă cu telul, apoi se adaugă ouăle, iar la final se pune făină cernuta, sarea și coaja de lămâie.
- Se frământă un aluat, doar cat se adună toate ingredientele.
- Se incorporeaza untul tăiat bucăți, apoi se pune aluatul pe blatul de lucru. În acest stadiu, aluatul este foarte lipicios, se prinde de blat, de aceea ne ajutăm de o racleta de patiserie, pentru a desprinde aluatul de blat.
- Se frământă 6-7 minute, dar deja după trei minute aluatul devine elastic, uniform și se desprinde de blat fără racleta.
- Se dă forma unei bile și se taie în opt părți egale.
- Fiecare bilă se lucrează separat, dându-i forma unei sfere și se pune pe un blat de lemn infainat.
- Când avem cele opt sfere, se acoperă cu prosop și se lasă la dospit, la temperatura camerei, timp de 90 minute.
- 120 g unt se încălzește, până devine semilichid.
- Se ia fiecare sferă de aluat și se întinde cu sucitorul, sub forma unui disc cu diametrul de 22-23 cm.
- Se unge cu unt topit și se pune pe o farfurie plată.
- Lucrăm fiecare sferă la fel, iar după ce se unge cu unt se pune una peste alta, formând un “tort” de foi. Ultima bucată se lasă neunsă, iar untul rămas îl păstrăm la temperatura camerei.
- Foile întinse se învelesc în folie alimentară și se dau la frigider 60 minute, apoi se bagă la congelator pentru încă 25-30 minute.
- Se scoate din congelator și se întinde o foaie subțire, sub formă unui disc cu diametrul de 60-65 cm, în funcție de mărimea blatului de lucru.
- Se împarte în 16 bucăți și obținem 16 triunghiuri.
- Pe margine fiecărui triunghi se pune o linguriță cu vârf de umplutură.
- Se închide umplutura cu colțurile triunghiului de la bază, apoi se rulează o dată și aluatul se presează cu degetele, să închidem bine umplutura, după care se rulează spre vârf (vezi galeria foto).
- Croissantele formate se pun cu distanța între ele, în două tăvi mari, pe care așezăm hârtie de copt.
- Încălzim untul rămas de la foi și ungem croissantele. Se acoperă cu un prosop și se lasă la dospit 60 minute.
- Se încălzește cuptorul la 200 grade.
- Se dau tăvile pe rând la cuptor, timp de 10 minute la 200 grade, apoi se scade temperatura la 180 grade și se coc încă 12-13 minute, până se rumenesc.
- Se lasă la răcit pe un grătar.
Comentarii