Ingrediente
Aluat
- 200 g untură solidă
- 200 g iaurt grecesc cu 10% grăsime
- 2 gălbenușuri
- 1/2 linguriță sare
- 1 linguriță pudră din semințe de vanilie
- 425-500 g făină
Umplutura
- 320 g miez nucă măcinat
- 30 g cacao
- 150 g zahăr
- 150 ml lapte
- 1 praf de sare
- 1 linguriță esență rom
- 2 albușuri
Instructiuni
Aluat
- Rețeta acestui aluat nu-mi aparține, dar pot spune ca, este cel mai ușor de făcut, se lucrează foarte bine și se poate face porție dublă, chiar triplă, păstrându-se bine la congelator. Pentru ca am avut ingrediente pentru două porții, una am folosit-o la aceste cornulețe, a doua am pus-o la congelator.
- Într-un bol încăpător se pune untură solidă, iaurtul, gălbenușurile, sarea și vanilia. Se amestecă cu telul, omogenizând amestecul.
- Se adaugă făină treptat, frământând aluatul, până devine uniform, de consistență potrivită. Dacă în linkul de inspirație s-a folosit 500 g făină, eu am avut nevoie de 425 g. Nu se frământă mult timp, deoarece untura se înmoaie de la căldura mâinilor și atunci va fi nevoie de făină mai multă. Cantitatea de făină depinde și de mărimea gălbenușurilor.
- Nu se folosește drojdie, nici praf de copt, sau bicarbonat.
- Când aluatul este neted, uniform și nu se lipește de mâini, sau de pereții bolului, se învelește în folie alimentară și se ține la frigider măcar jumătate de oră, chiar și două zile, cum l-am păstrat eu, apoi se poate lucra cu el.
Umplutura
- într-un bol se pune miezul de nucă și cacaua.
- Se pune la încălzit laptele cu zahărul, iar când ajunge la punctul de fierbere, se toarnă peste amestecul de cacao și nucă. Se amestecă și se lasă deoparte, până se răcește.
- În crema rece se pun albușurile, esența de rom și puțină sare.
- Aluatul se scoate de la frigider și se împarte în opt bucăți egale. Se formează opt bile, care se păstrează la frigider.
- Se scoate câte o bilă de la frigider, celelalte rămân la rece, să nu se înmoaie de la căldură din bucătărie.
- Se presară făină din belșug pe blatul de lucru și se întinde cu sucitorul bila de aluat, sub forma unui disc subțire de un milimetru, cu dimensiunea de 35 cm. Aluatul se lucrează foarte bine, nu se rupe, însă permanent se presară făina atât pe blatul de lucru, cat și se aluatul care se întinde cu sucitorul.
- După ce am întins aluatul într-o foaie destul de subțire, se taie în opt părți și astfel avem opt triunghiuri.
- La baza fiecărui triunghi se pune o linguriță de umplutură, apoi se rulează de la bază spre vârf.
- Cornulețele formate se pun cu distanta între ele, în tava mare a aragazului, pe care așezăm hârtie de copt.
- După ce lucrăm prima bilă, scoatem de la frigider cea de-a doua și formăm în continuare cornulețe, până se umple tava. Vom avea nevoie de patru bile pentru o tavă plină de cornulețe.
- Se coc în cuptorul preîncălzit la 180 grade, timp de 20-25 minute. Cornulețele trebuie să fie ușor rumenite.
- Se scoate tava din cuptor, se lasă 3-4 minute, apoi se scot cornulețele și se trec prin zahăr pudră.
- Se continuă cu restul de aluat, formând încă o tavă cu cornulețe.
- Sunt foarte fragede, delicioase, ușor de făcut, iar umplutura se poate schimba, folosind rahat, gem în amestec cu nucă măcinată, nutella, brânză, etc…
- Merită incercat acest aluat!
Comentarii