Ingrediente

  • 1200 g făina cu 13,5% proteina
  • 1000 g apa calduta
  • 3 g drojdie uscata
  • 25 g sare
  • 60 g ulei de masline

Instructiuni

  • Intr-un vas încăpător se pune apa calduta, cântărită in grame, ca nu m-am complicat in mililitri, se adauga drojdia uscata, care e destul de putina, dar fiind destul de cald, își face treaba prin plin. Se amesteca aceste doua ingrediente, folosind o lingura de lemn, apoi se toarnă uleiul de masline, se pune făina și sarea.
  • Se amesteca cu lingura de lemn, pana ce apa este absorbită de făina. Rezulta un aluat neuniform și moale.
  • Se acoperă vasul cu folie alimentara, apoi deasupra se pune un prosop.
  • Se lasă la dospit, pana observam ca, începe sa crească. Fiind destul de cald in bucatarie, in aceasta perioada, durează o ora, dacă e rece, se pune vasul cu aluat in cuptorul încălzit puțin înainte (încălzit ușor, sa nu fie fierbinte).
  • După prima dospire se face o împachetare direct in vas, folosind lingura de lemn. Se începe dintr-o parte și se rotește vasul, iar in acest timp se ridica aluatul de la margine și se ridica, adunând-o la mijloc. Când se face rotația completa, este gata , se acoperă vasul și se lasă la dospit 40 minute, urmând același procedeu pentru a doua împachetare, pauza de dospire 40 minute, apoi a treia împachetare, după care aluatul se lasă la dospit, pana face multe bule de aer la suprafața.
  • Împachetarea se face și cu mâna umezita in apa, dar mai comod este cu o lingura de lemn mai robusta.
  • Se pune hârtie de copt pe doua tavi mari de aragaz.
  • Se presara făina din belsug pe blatul de lucru și pe o suprafața destul de mare, peste care se răstoarnă aluatul, care are consistenta de budinca foarte moale.
  • Se lucrează cu racleta de patiserie, impartind aluatul in doua, apoi fiecare jumătate se taie in 4,6,8 bucăți, in funcție de mărimea dorita a chiflelor. De fiecare data racleta se trece prin făina, pentru a fi mai ușor de lucrat.
  • Se ia cu racleta o bucata de aluat și se tăvălește prin făina, tot acum dând forma chiflelor, rotundă, sau lunguiata.
  • Se ia chifla modelată pe racleta si se asaza in tava, lăsând distanță între ele.
  • Se lasă la dospit 30 minute, acoperind tavile cu un prosop de bucatarie.
  • Dacă dospesc prea mult și chiflele au tendința, sa se lipească între ele, le separam, asezand între ele fasii, făcute din hartie de copt.
  • Cu un sfert de ora înainte se porneste cuptorul la 190 grade cu ventilatie.
  • De dau tavile in cuptor, prima fiind asezata pe treapta de jos a cuptorului, a doua pe mijloc, iar după 15 minute, se inversează tavile, cea de sus se da jos, cea de jos se asaza la mijloc și tot acum îndepărtăm benzile de hartie separatoare, dacă le-am folosit cumva.
  • Chiflele se coc timp de 30-35 minute, pana sunt rumenite pe toate partile.
  • Se scot din cuptor și se răcesc pe un grătar.
  • Chiar dacă necesita timp mai mult pentru a gati aceste chifle, sunt ideale pentru sezonul cald, in locul pâinii, care din cauza căldurii prea mari, are tendința, sa se acreasca prea repede, dacă nu se tine la frigider.
  • Chiflele au coaja crocanta și miez pufos, care nu rezista, sa nu fie gustate, cât sunt încă fierbinti.