Ingrediente
- 500 ml lapte semidegresat
- 2 linguri îndulcitor (eritritol), sau după gust
- 100 g bănuți de ciocolată neagră de casă
- 20 g gelatină+80 ml lapte rece
- 1 praf de sare
- 1 linguriță esență la alegere
Instructiuni
- Se pune la înfierbântat laptele, un praf de sare și îndulcitorul, fără a fierbe laptele.
- Când laptele este fierbinte, se oprește focul și se pun bănuții de ciocolată neagra.
- Se țin în laptele fierbinte, amestecând din când în când, până se înmoaie aproape de tot. Se ia cu dosul lingurii și se freacă ciocolata de marginea vasului, sa se topească mai repede. Bănuții din ciocolată de casă făcuți dietetici, fără nici un fel de grăsime, nu se vor topi la fel de repede, ca ciocolata clasică. De aceea trebuie răbdare, ca durează 10-15 minute, până se înmoaie cu totul.
- Între timp se pune gelatina la hidratat în lapte rece timp de 10 minute, apoi se adaugă în laptele încă fierbinte, amestecând, să se dizolve complet gelatina. Oricum, vom amesteca în lapte, pentru ca avem ciocolata, care nu este încă topită.
- Gustăm laptele, iar după gust, adăugăm, dacă e cazul mai mult îndulcitor și esență de rom, vanilie, etc…
- La final vom trece laptele prin sita de două ori, iar granulele de ciocolată rămase, dar care sunt moi, le vom pasa cu dosul lingurii, să treacă prin sita (vezi galeria foto).
- Vom turna laptele într-o formă de silicon, sau așa cum am procedat eu, am folosit cutia de carton în care a fost laptele, tăindu-i partea de sus.
Forma cu lapte se dă la frigider peste noapte. - A doua zi se taie cutia de carton, sau se scoate budinca din forma de silicon.
- În dieta Dukan această budincă se consumă într-o zi, având tolerat doar cacaua folosită la bănuții de ciocolată.
- Rețeta pentru ciocolată neagră de casă:https://bucataria-bunicii.ro/reteta/banuti-de-ciocolata-neagra-de-casa
Comentarii