Ingrediente

Blat

  • 145 g albus
  • 1 praf de sare
  • 30 g indulcitor (eritritol)
  • 1 linguriță oțet
  • 36 g semințe crude de dovleac
  • 20 g tarate pshillium (2 linguri)

Crema

  • 150 ml lapte semidegresat
  • 200 g piure de mure neîndulcit, curat, trecut prin sita
  • 1-2 linguri îndulcitor (după gust)
  • 10 g gelatină

Pentru însiropat blatul 

  • 30-50 ml lapte rece

Instructiuni

Blat

  • Se pornește cuptorul la 150 grade, iar pe o tavă de 30/22 cm se pune hârtie de copt.
  • Semintele de dovleac se dau prin râșniță.
  • Albușurile se mixează cu un praf de sare și îndulcitorul, până devin spumă, apoi se încorporează oțetul, mixând, până obținem o bezea.
  • Peste bezea se pun taratele de pshillium și semințele de dovleac, încorporându-le cu mixerul la viteză mică.
  • Compoziția se toarnă în tavă și se coace la 150 grade, timp de 25-30 minute.
  • Blatul se răcește pe un grătar, după ce se îndepărtează hârtia de copt.

Crema

  • Punem la fiert 250-300 g mure congelate, sau proaspete. Se fierb, până se înmoaie, apoi se pasează cu blenderul vertical și se trece prin sita. Piureul obținut și folosit în rețetă a fost de 200 grame.
  • Se pune gelatina la hidratat în lapte, pentru 10 minute, apoi se așază pe baia de abur și se încălzește laptele, până se topește gelatina. Putem folosi doar 50 ml lapte pentru hidratat gelatina, iar restul de lapte îl adăugăm peste piureul de mure.
  • Laptele în care avem gelatina topită, se amestecă cu piureul de mure. Se acoperă cu folie de aluminiu, așezată direct pe cremă și se dă la răcit. Menționez, la răcit, să nu se transforme în budincă.
  • Când crema este rece și are consistența unui sos foarte gros, se mixează 6-7 minute, se pune îndulcitor după gust, mixând încă 1-2 minute. Vom obține o cremă netedă, puțin aerată și vom lucra rapid cu ea, căci se va întări repede.
  • Blatul se taie în trei bucăți, care se vor însiropa cu lapte rece.
  • Peste fiecare felie de blat se întinde 1/3 din cremă și se nivelează. 
  • Prăjitura se dă la rece, până când crema este întărită perfect, dar este mai gustoasă a doua zi, când foile se înmoaie mai bine.
  • În dieta Dukan, prăjitura se consumă în minim două zile.
  • Murele sunt fructe tolerate 100 g/zi=1 tolerat.
  • Semințele de dovleac sunt permise în locul uleiului de măsline, 18 g semințe dovleac=1 lingură ulei de măsline.