Ingrediente

  • 1,5 kg pulpa de porc
  • 200 g slănina proaspăta
  • Sare

Garnitura

  • Cartofi țărănești

Instructiuni

  • Friptura la tigaie, este una din mâncărurile care se face ușor, fără mari bătăi de cap, având întotdeauna succes pe masa, indiferent ca o sevim cu mămăliguța calda și mujdei de usturoi, sau murături, ori cu diferite garnituri.
  • Carnea provine de la porc crescut in gospodăria părinților, deci chiar are gust, nu ca cel din comerț, care uneori, nici măcar miros de friptura nu lasă in bucatarie!
  • Slănina am tăiat-o cubulete și am pus-o la prajit intr-o tigaie antiaderenta, pana a lăsat toată grăsimea. Aici este o mică povestioara și anume, mama mea se plângea mătușii mele, ca noi copii fiind, nu prea mâncam carnea grasa, sau slanina din friptura și se spunea ca, ce face cu atâta slanina, la care matusa ii raspunde,”tai-o mărunt și prăjește-o inainte, așa măruntă nu are cum sa fie data deoparte”!
  • Așa ca am ținut cont și eu de sfatul ei și am topit cubuletele mici de slanina.
  • Peste grăsimea lasata in tigaia, am pus carnea tăiată bucăți potrivite și am lăsat la foc iute, pana carnea și-a schimbat culoarea, s-a albit la exterior. Am redus flacara aragazului si tigaia am acoperit-o cu capac. In acest timp, carnea lasă sucul propriu. Se gătește la foc mediu, pana se evapora lichidul din tigaie, iar carnea este înmuiată.
  • La final se presara sare, se mărește focul si se gătește carnea, fără capac, pana începe sa se prăjească in grăsimea din tigaie.
  • Friptura s-a servit de aceasta data, cu cartofi țărănești, iar reteta folosită, este in linkul urmator:
  • https://bucataria-bunicii.ro/reteta/cartofi-taranesti-de-post-cu-ceapa-si-gogosari