Ingrediente
- 2 pulpe curcan (1600 grame)
- 2 cepe mari
- 5-6 căței usturoi
- 1 pahar de vin (300 ml)
- 3-4 linguri ulei de măsline, sau floarea soarelui
- 1 linguriță cimbrișor
- Sare, piper, o foaie dafin
Instructiuni
- Pulpele spălate bine, se taie în două, iar pulpelor inferioare (copanele) li se face o tăietură în partea de jos, de jur împrejur, pentru a li se tăia tendoanele.
- Într-un vas încăpător, care se va folosi și la cuptor, se înfierbântă uleiul, apoi se pun pulpele cu pielea în jos și se rumenesc apoi pe ambele părți. Când sunt gata, se scot din vas și se pun pe o farfurie.
- În grăsimea din cratiță se călește ceapa tăiată mărunt, la foc mic, timp de 9-10 minute. Se pun cățeii de usturoi tăiați felii subțiri și se călesc 1-2 minute, apoi se toarnă paharul de vin. Se fierbe împreună cu ceapa călită, până se evaporă alcoolul din vin. Se condimentează cu sare, piper, după gust, cimbrișor, o foaie de dafin, iar deasupra se așază pulpele rumenite.
- Carnea se acoperă cu hârtie de copt umezită cu apă, iar peste vas se așază folie de aluminiu, care se va strânge pe marginea vasului, căptușindu-l perfect, să nu iasă aburi.
- Se dă vasul la cuptor la 180 grade, timp de 1:30-2 ore, în funcție de tipul de carne, de curte, sau cumpărat din magazin.
- Când carnea este gătită, așa cum ne place, se dau deoparte hârtia de copt și folia de aluminiu, iar vasul se dă la cuptor încă 5-10 minute, să scadă lichidul din vas, iar carnea să se rumenească.
- Garnitură pentru această carne delicioasă a fost pilaf, dar se potriveste foarte bine și piureul, sau o mămăliguță și mujdei de usturoi.
- Yummy!
Comentarii