Ingrediente

  • 200 g ficat de vita
  • 1 ceapa roșie
  • 150 ml lapte semidegresat
  • 40 g unt
  • 1 foaie dafin
  • 5 g gelatina granulata
  • 30 ml lapte rece
  • Condimente: sare, piper, nucsoara

Topping

  • 30 g goji
  • 70 ml apa
  • 1 lingurița indulcitor
  • Fulgi de ardei iuți

Instructiuni

  • Bucata de ficat am ținut-o in lapte rece, o noapte, in ideea s-o gătesc pe grill, apoi m-am răzgândit și am făcut acest delicios pate.
  • Intr-o tigaie antiaderenta se pune o bucata de unt din cele 40 grame. Tot acum adăugăm ceapa curățata și tăiată julien. Se gătește la foc mic, pana când untul se topește, iar ceapa devine lucioasa, amestecand mereu, sa nu se ardă.
  • Se pune peste ceapa, ficatul tăiat bucăți și-l gătim și pe acesta, pana se albește pe toate partile.
  • Se adauga lapte, o foaie de dafin, iar din momentul când începe sa fiarbă, se gătește 10 minute, vasul fiind acoperit.
  • In timpul acesta se pune gelatina la hidratat in apa rece.
  • După 10 minute, cât ficatul a fiert in lapte, se îndepărtează foaia de dafin, iar conținutul din tigaie, inclusiv laptele, se răstoarnă intr-un vas.
  • Se pune restul de unt și se pasează cu blenderul vertical, pana ce obținem o pasta fina.
  • Se adauga gelatina hidratată, încorporând-o in pasta de ficat.
  • Se condimenteaza după gust și blenduim crema obținută, pana obținem o pasta fina, aerată și uniformă.
  • Se toarnă pateul obținut intr-o cutie și se da la frigider, pana se întărește puțin, cam 1/2 ora.
  • Dacă dorim, dar este optional, se poate pune un strat subțire de dulceata picantă de goji, astfel încât pateul nu-și va schimba culoarea la suprafața.
  • Se pune apa, fructele goji și îndulcitorul, intr-un vas, la foc mic și se fierbe,pana obținem consistenta dorita. Fiind cantitate mică, va fi gata in 10 minute. Adaugam fulgi de ardei iuți, după gust și turnam dulceața calda, intr-un strat subțire, peste pateul din cutie.
  • Se acoperă și se da la frigider, pentru 3-4 ore, pana este rece și întărit.
  • Este un pate fin, cremos și gustos, destul de simplu de făcut, iar cantitatea de pate, fără dulceața, este in jur de 330 grame.
  • In dieta Dukan se consuma in patru zile de croaziera, având untul care înlocuiește uleiul de masline permis din aceasta faza, 1 lingura ulei/zi, sau 10 g unt/zi.
  • Pentru aceasta reteta m-am inspirat din doua surse, care n-au nici o legătura cu dieta Dukan, eu adaptând reteta nevoilor noastre. Pentru topping, sursa a fost chef Nicolae Tomescu, dansul folosind jeleu de merisoare. Din păcate, din motive tehnice, nu pot atașa linkul de inspirație.