Ingrediente
Pentru 12-14 muffins
- 250 g făină
- 10 g praf de copt
- 2 ouă
- 1 praf de sare
- 150 g zahăr tos
- 120 ml ulei de floarea soarelui
- 90 ml lapte rece
- 90 ml frișcă lichidă
- 2 lămâi bio-zeama și coajă
- 200 g ciocolată cu lapte
Instructiuni
- Cuptorul se încălzește la 180 grade.
- Într-o formă de brioșe se pun hârtii speciale.
- Făină se amestecă și se cerne împreună cu praful de copt.
- Ouăle, sarea și zahărul se mixează, până obținem o cremă spumoasă și deschisă la culoare.
- Peste crema de ou se adaugă pe rând uleiul, laptele și frișca lichidă, mixând scurt după fiecare ingredient.
- Peste compoziția obținută se pune zeama de lămâie și coaja, doar partea galbenă dată pe răzătoarea mică. Eu nu am avut lămâi bio, de aceea am folosit doar zeama lor, iar coaja am înlocuit-o cu 5 grame pudră din coajă uscată de lămâie, luată din comerț.
- Încorporăm făina cernuta cu praful de copt, mixând la viteză mică, doar cat se încorporează făina.
- La final, cu spatula se amestecă 170 g din cantitatea de ciocolata (bănuți, cuburi, tocată, de care avem).
- Compoziția se pune în formele de brioșe, umplute pe 3/4, iar deasupra se presară restul de ciocolată.
- Se coc la 180 grade, timp de 23-25 minute, până trec testul scobitorii.
- Briosele coapte se lasă la răcit pe un grătar.
- Sunt fragede, aromate și puțin umede la mijloc. Ciocolata este opțională, rețeta de inspirație nu avea ciocolata în compoziție.
Comentarii