Ingrediente

Ambele minitortulete au diametrul de 12 cm , făcute din același blat copt in tava de 25/35 ,apoi cu ajutorul unui inel metalic de 12 cm diametrul, am decupat 4 bucăți de blat rotunde.In aceleași inele am montat prăjiturile.
Jeleurile sunt la fel , din căpșuni și portocale și au fost turnate in inele metalice de 8 cm.
Blat

  • 2 oua
  • 50 g lapte praf degresat
  • 30 g tarate ovaz macinate
  • 10 g tarate grâu
  • 10 g tarate pshillium
  • 15 g cacao degresată
  • 150 g iaurt 2% grăsime
  • 35 g indulciltor (xilitol)
  • 1 praf de sare
  • 5 g praf de copt

Jeleu de căpșuni

  • 100 g căpșuni
  • 15 g indulcitor
  • 3 g gelatina

Jeleu de portocale

  • 100 g suc proaspăt de portocale( 1 portocala)
  • 15 g indulcitor
  • 3 g gelatina

Crema albă

  • 300 g branza degresată 0,2% grăsime
  • 150 g iaurt 2% grăsime
  • 1 lingurița gelatina vegetala
  • Indulcitor și arome după gust

Crema maro

  • 185 g branza 2% grăsime
  • 150 g iaurt 2% grăsime
  • 1 lingurița rasa gelatina vegetala
  • 1 lingurița cacao degresată 
  • Indulcitor și arome după gust

Instructiuni

Blat

  • Ouale, indulcitorul și un praf de sare se mixează bine, pana capătă volum și indulcitorul este topit, se mixează in continuare, adăugând iaurtul.
  • Ingredientele uscate+ praful de copt, se amesteca și se incorporeaza in oua, tot cu mixerul.
  • Compozitia se întinde in tava 35/25 tapetata cu hârtie.
  • Se coace in cuptorul preîncălzit la 160 grade, 8-9 minute.
  • După ce se răcește, se îndepărtează hârtia.

Jeleul de căpșuni 

  • Se fierb căpșunile cu indulcitor 1-2 minute, se da de pe foc,se pasează, după care se adauga gelatina, amestecand in jeleu, sa se topească gelatina.
  • Doua forme cilindrice de 8 cm fără fund,se aseaza pe o forma tare ,peste care punem hârtie sau folie alimentara.
  • Se toarnă jeleul in cele doua forme cilindrice  și se da la rece, sa se întărească puțin.

Jeleul de portocale

  • Stoarcem o portocala, adăugăm indulcitor, se pune la foc, doar sa se infiebinte, adăugăm gelatina și lasam sa se topească, amestecand uneori in el.
  • Când gelatina e topita , se toarnă peste jeleul de căpșuni, in cele doua forme.
  • Se da la rece.

Crema

  • Crema cu cacao am făcut-o, nemaiavând branza degresată, deci se poate folosi aceeași crema la ambele prăjituri.
  • Cremele se fac amestecand ingredientele, iar la final cate o lingurița rasa de gelatina vegetala, amestecand repede și energic in creme.

Asamblare

  • Așezăm inelele de 12 cm pe farfurii și așezăm in interiorul lor un blat, crema, un jeleu, iar crema de jur împrejurul inelului de jeleu și deasupra lui,al doilea rând de blat, iar la final putina crema peste blat.
  • La cel maro nu am avut crema ,sa pun și deasupra blatului.
  • Se dau prăjiturile la frigider pentru 2-3 ore.
  • Se scot din inel, apăsând ușor deasupra prăjiturii și ridicând ușor inelul.
  • Peste cea albă am pus o căpșuna, peste cea maro am presărat cacao.
  • Chiar dacă m-am saturat de scris la reteta, prajitura este foarte simpla si ușor de făcut.
  • Atașez și o poza cu setul de forme.Eu mi-am luat rotunde și pătrate, cate doua seturi de fiecare.