Într-un bol se pun ingredientele uscate (fără semințele de floarea soarelui) și se amestecă.
În 500 g apă călduță se dizolvă drojdia și se toarnă peste amestecul uscat.
Se omogenizează cu lingura, adăugând încă 100 g apă, până obținem o compoziție mai moale.
Se tapetează tava mare a cuptorului cu hârtie de copt și se pune imediat aluatul cu lingura pe toată suprafața tavii, apoi cu palmele umezite cu apă, se întinde în strat uniform, să aibe cam aceeași grosime peste tot.
Se măsoară aluatul pe lungime și lățime și se taie cu o rolă, sau un cuțit, în 10 părți egale.
Tava se acoperă cu folie alimentară și se lasă la dospit, la temperatura camerei 2-3 ore.
Înainte de a da tava la cuptor, pe jumătate din bucăți se presară semințe de floarea soarelui, apăsând cu degetele umede, să facă aderență cu aluatul.
Se dă tava in cuptorul preîncălzit la 180 grade, timp de 50 minute, apoi se scoate din cuptor, se ridică feliile de pâine cu tot cu hârtie, se așază pe masă și se taie cu cuțitul fiecare felie separat.
Toate bucățile se pun direct pe grătarul aragazului și se mai coc încă 7-8 minute.
Se scot și se pun pe un grătar, până se răcesc complet.
Fiecare felie conține o lingură tarate de ovăz, 1/2 lingură tarate grâu, 1/2 lingură semințe Chia.
Dacă se consumă două felii pe zi, avem cantitatea zilnică permisă de tarate ovăz, grâu și semințe Chia.
Pentru un consum corect al taratelor, in cazul in care feliile nu au aceeași grosime, atunci se cântăresc toate bucățile, cantitatea se împarte la zece și se taie, sau se adaugă după caz, la fiecare bucată cât e nevoie, sa aibă fiecare aceeași greutate.
Semințele de floarea soarelui sunt permise din croaziera, înlocuind uleiul de măsline (17g/zi=1 lingură ulei de măsline).
În dieta Dukan aceste felii se consumă din faza de atac, nu conțin tolerate, iar cele cu semințe sunt permise din croazieră PP.
Pudra de okara și izolatul proteic de zer sunt permise din atac, în limita a 50 g/zi.
În aluat se pot adăuga albușuri de ou, care ne prisosesc prin frigider, dar atunci se scade din cantitatea de apă.
Înlocuiesc cu succes o felie de paine, fiind ideale pentru sandviciuri.
Se păstrează foarte bine la congelator și se pot încălzi la microunde, sau se pun la prăjitorul de paine (cele fără semințe).
Comentarii