Ingrediente

Chiftele

  • Carne vita
  • 1 ou
  • Sare, piper
  • Verdeața
  • Usturoi 

Sos

  • 1 ceapa micuța
  • 1 lingura ulei de masline
  • 1 lingurița muștar fără zahăr 
  • 2 linguri smantana pentru gătit 4% grăsime

Instructiuni

Chiftelute

  • Se pot face din orice fel de carne, conform dietei.
  • Eu le-am făcut din carne de vita, trecută prin masina de tocat de trei ori, pentru a obtine o pasta fina.
  • Se adauga oua, verdeata, condimente, usturoi trecut prin presa, după gust și se amesteca bine.
  • Se formează chifteluțele cu mâna, după forma și mărimea dorita și se asaza pe o tava, unde am pus hârtie de copt.
  • Se coc in cuptorul preîncălzit, la 200 grade, pana se rumenesc.

Sos pentru o porție 

  • Intr-un vas antiaderent se pune o ceapa micuța, tăiată foarte fin și se “caleste” cu o lingura ulei de masline, putina apa și un praf de sare. Se lasă pe foc, pana scade apa, iar ceapa s-a inmuiat si a devenit translucida.
  • Se adauga muștarul, chifteluțele și se acoperă cu apa.
  • Se lasă la fiert, la foc mic, pana obținem un sos consistent, iar chiftelele s-au umflat, absorbind din sosul in care fierb.
  • Se adauga smantana degresată și se tine pe foc, încă 2-3 minute.
  • Se condimentează sosul, iar pentru un gust dulceag, se poate adauga 1/4 lingurița indulcitor.
  • Se servește cu pătrunjel proaspăt tocat, presărat deasupra.
  • In dieta Dukan, chiftelele simple se consuma din faza de atac, iar sosul , din croaziera, având:
  • -ulei de masline, permis din croaziera
  • - smantana degresată, 1 tolerat/zi, dar se poate înlocui cu iaurt, kefir, lapte batut, etc… și atunci se elimina toleratul din mâncare.