Ingrediente

  • 3 oua
  • 60 g indulcitor (xilitol)
  • 45 g tarate ovaz macinate (3linguri)
  • 5 g făina konjak
  • 30 g izolat proteic de zer
  • 50 g lapte praf degresat
  • 150 g kefir degresat
  • 1 praf de copt
  • 1 praf de sare
  • Esente de vanilie și cafea

Suplimentar

  • 10 g tarate pshillium (1 lingura) 
  • 10 g cacao degresată

Instructiuni

  • Folosim doar mixerul.
  • Încălzim cuptorul la 170 grade.
  • Pregătim o tava pentru chec (30/10 cm) și așezăm hârtie de copt.
  • Amestecam taratele de ovaz, izolatul de zer, făina de konjak, laptele praf și praful de copt.
  • Cântărim vasul in care vom face compozitia de chec.
  • Punem in vasul cantarit ouale, un praf de sare și indulcitorul. Mixam pana ouale cresc in volum, incorporam kefirul, iar la final, amestecul uscat.
  • Punem vasul cu compoziție pe cântar, scădem greutatea vasului, iar din compoziție, punem in alt vas 1/3 din ea.
  • Este mai ușor, cântărind vasul la început, așa, putem împarți in mod egal compozitia, in 2,3,4 părți , cum ne dorim ( ma refer in general).
  • Acum compozitia fără greutatea vasului, o împărțim la trei, o parte o vom face cu cacao, doua părți vor fi aromate cu pudra naturală de vanilie.
  • In vasul cu 1/3 din compoziție adăugăm cacao, esența de cafea, rom… și omogenizam.
  • In restul compoziției adăugăm tarate de pshillium și esența de vanilie.
  • De ce cântărim și adăugăm separat in fiecare, un alt ingredient? Pentru a echilibra consistenta compozițiilor!
  • Poate vi s-a întâmplat, sa faceți un chec clasic, sau de dieta, in doua culori și sa observați ca, partea cu cacao se lasă la fundul tavii. Asta din cauza ca, neavând aceeași densitate ambele compozitii, cea cu cacao fiind mai grea, se lasă la fundul tavii și nu mai obținem un chec marmorat, ci unul cu baza de cacao și ici, pe colo, cate o dunga maro, prin cea galbena! Dar cred, ca stiati deja asta!
  • Compoziția se toarnă in tava, începând din mijlocul ei, adăugând 2 linguri compoziție galbena, deasupra ei, 1 lingura compoziție maro, continuind in acest fel, pana terminam compozițiile.
  • Batem ușor tava de masa, se da la cuptor și se coace timp de 30 minute, la 170 grade, sau pana trece testul scobitorii.
  • Se scoate din cuptor, se îndepărtează hârtia și se lasă la răcit pe un grătar.
  • In dieta Dukan, checul se consuma in doua zile de atac, sau o zi și jumătate din croaziera.