Folosim robotul de bucatarie, pentru a mixa ouale, deoarece durează 12-15 minute, sau folosim mixerul, dar este mai obositor.
Încălzim cuptorul la 160 grade.
Taratele și izolatul de zer se amesteca împreuna.
Pregătim doua tavi de 12/12 cm. Eu am folosit doar cadrele metalice, care le-am asezat pe o tava cu hârtie de copt.
Se mixează ouale cu praful de sare, pana cresc in volum și sunt aerate.
Se adauga indulcitorul și se continua mixatul, cât mai mult timp. Cu cât e mai lung timpul de mixare, cu atât vom obtine blaturi mai pufoase, fără a folosi praf de copt.
In crema de ou se incorporeaza, cu spatula, amestecul uscat, adăugat in 2-3 transe.
Se ia 1/4 din compozitie și se adauga cacaua cernută, amestecand ușor cu spatula.
Se pune compozitia in forme, adaugand intercalat, din cea galbena și cea maro, începând cu 3 linguri galben, 1 lingura maro, 2 linguri galben, 1 maro și terminand cu 1 galben, 1 maro.
Se coace timp de 18-20 minute, la temperatura de 160 grade. Se face testul scobitorii, pentru siguranța.
Când blaturile sunt coapte, se scoate tava din cuptor, iar cu un cuțit se desprind marginile cadrelor metalice, pentru a le îndepărta de blaturi, apoi se scot, ridicând in sus, nefiind detașabile, se îndepărtează hârtia de copt și se lasă la răcit pe un grilaj.
Indiferent ca le folosim ca blat de tort, sau consumate simple, ele sunt aerate, pufoase și după coacere, nu s-au lăsat deloc.
In dieta Dukan, folosind cacao degresată, sau ness, blaturile se consuma din atac, neavând tolerate.
Comentarii