Ingrediente

  • 4 prepelițe 
  • 1 linguriță sare
  • 1/2 linguriță piper
  • 1 linguriță cimbrișor uscat
  • 30 g unt
  • 2 linguri ulei măsline
  • 150 g suc proaspăt de portocale

Instructiuni

  • Prepelițele se curăță de pene, dacă mai au așa ceva, apoi se spală bine. Se șterg cu prosoape de hârtie de surplusul de apă.
  • Se amestecă sarea, piperul și cimbrișorul cu o lingură ulei de măsline.
  • Se masează păsările cu aceste condimente, se acoperă cu folie alimentară și se dau la frigider peste noapte.
  • A doua zi se scot de la frigider cu 1-2 ore înainte de a le găti, să ajungă la temperatura camerei.
  • Se înfierbântă într-o tigaie, care se va folosi și la cuptor, o lingură ulei de măsline și untul.
  • Se pun păsările în untul încins și se prăjesc pe ambele părți.
  • Se adaugă sucul de portocale, proaspăt stors, se lasă să tragă un clocot, apoi se acoperă vasul și se dă la cuptor, la 200 grade, timp de 40-45 minute.
  • Se verifică, să fie carnea gătită, băgând o scobitoare în carne, în partea cea mai groasă (piept sau pulpe). Dacă scobitoarea intra ușor și prin acel loc nu curge lichid tulbure, înseamnă ca prepelițele sunt gata.
  • Se dă vasul iar la cuptor, dar fără capac și se lasă încă 10-15 minute, până când păsările prind o crustă aurie deasupra.
  • Garnitură pentru ele am avut piure de cartofi, stropit din belșug cu sosul dulce-acrișor și aromat de portocale și unt.